marți, 21 iulie 2009

Apollo 11

Azi se inplinesc 40 de ani de la primul om ce a pasit pe luna

Apollo 11 a fost prima misiune cu echipaj uman care a aselenizat. A fost cel de-al cincilea zbor cu echipaj uman din programul Apollo şi cea de-a treia călătorie spre Lună. Misiunea a fost lansată la 16 iulie 1969 având la bord pe astronautii: comandantul Neil Armstrong Alden, pilotul modulului de comandă Michael Collins şi pilotul modulului lunar Eugene Edwin "Buzz" Aldrin. Patru zile mai târziu, pe 20 iulie, Armstrong şi Aldrin au devenit primii oameni care au păşit pe Lună.

Criticii filmului "aselenizarii" din 16 iulie 1969 afirma, pe baza dovezilor incluse in film [1], ca acesta este realizat intr-un studio de pe pamant. Scopul falsificarii ar fi, dupa unii, justificarea fondurilor deturnate din programul Apollo, care n-ar fi ajuns nicodata pe Luna. Altii considera ca misiunea Apollo 11 ar fi ajuns pe Luna dar filmul cu ce s-a petrecut acolo este tinut secret, publicului servindu-i-se un fals.

Echipaj

Echipaj principal

Numărul dintre paranteze indică numărul de zboruri efectuate de fiecare până la Apollo 11 inclusiv această misiune.

Echipaj de rezervă

Misiune

Modulul lunar a fost denumit Eagle după vulturul de pe însemnele misiunii; vulturul pleşuv este un simbol al Statelor Unite. Modulul de comandă a fost denumit Columbia, un nume tradiţional pentru Statele Unite utilizate în cântec şi poezie.

Un Saturn V a lansat Apollo 11 de la "Kennedy Space Center" pe 16 iulie 1969 la 13:32 UTC. Acesta a intrat pe orbita Pământului 12 minute mai târziu.

miercuri, 8 iulie 2009

Concurs

S-a deschis un concurs Poti castiga premii extraordinare,este un concurs interactiv pentru toate varstele Sunt puse la bataie premii extraordinare,acumuleaza punctele necesare si castiga: MP3 Player Apple iPod,Telefon mobil Nokia E51,MP4 Player Serioux X70 2GB,Rucsac Targus Rolling TSB700EU,Boxe Creative Inspire 2.1 A200,Flash Pen Corsair Mini stick 8GB Sunt castiguri garantate! Merita sa incerci:;http://www.megaconcurs.com/zilus-868.html

Inmormantare Mickhael Jackson

Mi s-o parut absurd sa transmiti imormantarea unui om, cat de inconstient sa fi, doar ca sa iti creasca tie audienta de asta, atunci de ce draku nu arati imormantarea unui furnici sau al unui criminal in serie si lista poate sa continue.
In al doilea rand ma enerveaza de cei care acuma se dau ca sti-au viata lui michael cand defapt ei citeau cate o minciuna scrisa in ziar si le ziceau mai departe la tovarasi.
Dar mai ales nu imi place ca se face atata tam-tam pe cazul lui ca cica 'aia la omorat ba nu medicamentu' sincer sa fiu mie unu nu ma intereseaza cum o murit sau cina la omorat ca nu avea tangente cu mine sau nu era vreo ruda de a mea, Eu sunt in culmea fericiri ca a murit dar acuma realizez ca mai bine traia sa nu aud ca Michael e asa ba ca e altcumva.
Acuma nu mai am liniste de atata Michael Jackson imi vine sa ii omor pe toti daca as scapa cu basma curata, asa macar as avea si eu liniste.
Si chestia ce ma enerveaza e ca se trezesc uni alti care mai de care fani infocati Michael Jackson cand defapt nici nu stiu cand s-o nascut, bine eu vorbesc de tineri din ziua de azi ca pe cei de 25-50 de ani i-as crede ca au ascultat Michael si ca is fani.

P.s Michael nu a murit s-a parasutat de viata.

miercuri, 1 iulie 2009

Examen de Bacalaureat

Sa va povestesc ce am patit astazi.
In primul si primul rand am fost la bac doar ce am termiat liceul, na si ma duc, ma inbrac , manac, ma spal pe fata si plec sa imi cumpar ceva pipete sa le inhalez.
Ma-m dus am luat si pe drum mi-am dat seama ca nu am buletinul la mine, na dai!! si fugi sa iau buletinul ca fara el nu te lasa sa intri in sala, am mers acasa am luat buletin mi-am luat si piturile pe care le avem pregatite si am plecat pe drum spre liceul unde urma sa dau bacul.
Am stat ce am mai stat pe afara, am inhalat un fum de 'tigare' am mai vorbit ce am mai vorbit ca o sa facem la bac, toti cu ale lor.
La un moment dat ne cheama profesori sa intram in salile in care eram repartizati, na am intrat am completat foaia de examen si dupaia am iesit la tigara ca ne plictiseam inuntru.
Stiam ca subiectele o sa intarzie un pica asa ca nu-i stres.
Trece un timp indelungat toti eram infometati chit ca eu dimineata am mancat ce am mancat dar totusi, si pe mine m-o luat la un moment dat o foame de numai puteam, na mai trece un pic si ne-o adus ceva de haleala intr-un final fericit.
Dar totusi o fi trecut vreo 2 ore bune si nici urma de subiecte ne gandeam ce drak se intampla am crezut ca vin subiectele pe la vreo 2 dupa masa, ni s-a parut o batjocora totala sa ne faca sa asteptam atata dupa niste subiectete de rahat.
Uni dintre noi au vrut chiar sa plece la un moment dat pentru ca nu mai supotau sa astepte atata dupa subiecte si in plus le era si foame la marea majoritate dintre noi care am fost prezenti acolo.
Partea buna a fost ca profesori au auzit ca ne era cam foame si in semn de bun simt au mers sa ne aduca ceva de rontait sa ne potoleaca foamea.

P.s Le multumesc pe aceasta cale celor care sa-u inplicat sa ne aduca ceva de mancare din scoala, pentru ca afara nu puteam sa iesim.
Multumesc din nou