Paparuda este denumirea cea mai răspândită a ritului magic de provocarea a ploii, practicat pe timp de secetă. Jocul este practicat în a treia joi după Rusalii; poate însă avea loc şi în orice zi de vară, după o secetă prelungită. Este jucat de fete tinere, mai rar şi de băieţi, sub 14 ani.
Alaiul e alcătuit dintr-un număr variabil de personaje, dintre care cel puţin una-două trebuie să fie mascate. Acestea sunt dezbrăcate şi apoi înfăşurate în frunze si ghirlande de boz (brusture, fag, stejar, alun). Gluga de boz era legată deasupra capului cu cotoarele în sus şi acoperea tot corpul ca un con de verdeaţă. Rămurelele erau împestriţate cu panglici roşii, cu salbe de firfirici. Cortegiul umbla prin sat de la o casă la alta, şi în curte, însoţitoarele cântă un cântec ritual, bătând din palme, iar paparuda joacă un dans săltăreţ.
Paparuda invocă onomatopeic ploaia prin dans, prin bătăi din palme, prin plesnetul degetelor, prin răpăitul tobelor improvizate din tigăi, dar mai ales prin ritmul si conţinutul textului magic:
„Paparudă-rudă, / vino de ne udă / cu galeata-leata / peste toata ceata; / cu ciubărul –bărul / peste tot poporul. / Dă-ne Doamne, cheile / să descuiem cerurile / să pornească ploile, / să curgă şiroaiele / să umple pâraiele. / Hai, ploiţă, hai! / udă pământurile / să crească grânele / mari cât porumbele. / Hai, ploiţă, hai!”
În timpul jocului sau după terminarea lui este obligatorie udarea cu apă a paparudei, ori a întregului alai. Pentru dansul lor sunt răsplătiţi prin daruri rituale ce semnifică abundenţa şi belşugul: ouă, mălai, grâu, caş, lapte, colaci, fructe, bani, etc., uneori şi haine vechi ceea ce leagă obiceiul de cultul morţilor.
După ce au terminat cu mersul prin sat, paparudele merg la o apă curgătoare, aprind paie pe apă, apoi îşi aruncă pe apă şi veşmintele din frunze.
